CONSULTAȚII LA MEDIC MAI ACCESIBILE PENTRU TOȚI ÎN IMSP SPITALUL RAIONAL ORHEI

47

Instituțiile medicale din țară au menirea de a  asigura accesul la serviciile medicale de calitate pacienților săi. Însă, majoritatea nu dispun de condiții de accesibilitate pentru persoane cu deficiențe locomotorii, iar acest fapt împiedică să fie independente, dar şi să poată să realizeze cele mai elementare necesităţi, cum ar fi o vizită la medic. În unele cazuri instituțiile medicale instalează rampe și șine, dar acestea nu corespund standardelor în construcții, având unghiul de înclinare mare, iar o bună parte din ele nu au nici balustradă.

Asemenea dificultăți întâmpina Marcel Lemnaru, un tânăr de 23 de ani din Orhei, nevoit să se deplaseze într-un scaun cu rotile. El crede că autoritățile publice ar trebui să se autosesizeze și să prezinte un interes mai mare pentru a facilita accesul în instituțiile cu menire socială a persoanelor cu dificultăți locomotorii. Astfel întâmpinând deseori obstacole a relatat faptul că având programare la un medic care se afla la etajul 2 al Secției Consultative din cadrul Spitalului raional Orhei, a mers însoțit de asistentul social. Ajuns aici, a depus eforturi enorme pentru a urca scările. Atunci a hotărât să sesizeze problema dată adresându-se Alianţei Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi (AOPD).

AOPD a înaintat o schiță de construcție pentru a asigura accesibilitatea în cadrul sediului Secţiei Consultative a  IMSP Spitalul raional  Orhei efectuând mai multe vizite la administrația spitalului, care s-a arătat deschisă să asigure o adaptare rezonabilă a infrastructurii secţiei  pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Directorul interimar al Spitalului raional Orhei, Andrei Stratulat, a demonstrat voință fermă și angajamente asumate pentru a asigura accesarea serviciilor de sănătate de către persoanele cu mobilitate limitată, din resursele financiare interne. Astfel, astăzi, părinții cu copii în cărucioare, vârstnicii, persoanele cu dizabilități temporare sau stabilite pe termen lung se bucură de acces neîngrădit la serviciile de sănătate, asigurate prin:

– instalarea unei rampe de acces în fața Secţiei Consultative;

– deschiderea unui  cabinet consultativ la parterul secţiei, unde medicul specialist oferă consultație;

– reconstrucția wc-ului cu ușile  dimensiunile cărora  să asigure trecerea scaunului rulant și instalarea barelor de suport rabatabile.

 

Remarcăm faptul că lucrărilede adaptare rezonabile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, au fost efectuate din resursele financiare locale.

Potrivit  şefului Sectorului Tehnic şi Gospodăresc al  IMSP Spitalul raional Orhei, Eugen Rotaru, astfel de lucrări au costat aproximativ  29 700 lei,  suma ce nu este exorbitantă  în raport cu avantajele pe care au fost obținute  și anume, a fost asigurat accesul la servicii de sănătate pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Menționăm că Fundația Est-Europeană este donatorul proiectului „Parteneriate locale și implicare națională pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități”, implementat de AOPD și în cadrul căruia a fost soluționat cazul dat.

Municipiul  Orhei are o populație de aproximativ 21.000 de persoane. Dintre acestea, aproximativ 6.000 sunt cu dizabilități, iar în jur de 500 cu dizabilități locomotorii.

D. Marga

       Acest material este realizat la solicitarea Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova,  cu suportul Fundaţiei Est-Europene în parteneriat cu Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei.