Atenție: „Oferte” false pe rețelele de socializare, care vă pot lăsa fără bani

0
29

Colaj Stopfals.md

„Saci de haine noi de la branduri renumite”, „pungi întregi cu decorațiuni de Crăciun”, „seturi de vase de gătit și aparate de cafea de care trebuie să scăpăm pentru că se află în depozite de peste un an”. „Totul la doar 53 de lei”.  „Oferta este valabilă numai online”. Astfel de mesaje publicitare au inundat rețelele de socializare înaintea sărbătorilor de iarnă. Atenție, nu este vorba despre vreun chilipir, ci despre o înșelătorie. Nu este nimic altceva decât un atac de tip phishing, pus la cale de infractori. Celor care accesează linkurile din postările escrocilor le sunt cerute date personale și bancare, iar de aici și până la extragerea frauduloasă a banilor din conturi este doar un pas.

Sunt folosite imaginile de brand ale unor renumite companii din străinătate, care fie că au, fie că nu au reprezentanțe în țara noastră, dar și mărcile unor firme din Republica Moldova, inclusiv mall-uri și magazine online din Chișinău. Printre acestea sunt: compania americană Amazon, specializată în comerț electronic, Timberland, un producător american de încălțăminte, dar și Starlink, serviciul de internet prin satelit lansat de o companie deţinută de către antreprenorul american Elon Musk. De obicei, mărfurile originale și în cantitățile expuse pe conturile false sunt mult mai scumpe și nu se vând cu doar câteva zeci de lei.

Printre companiile vizate de postările despre falsele „oferte” cu prețul de 53 de lei este și Metro Moldova. Este vorba despre câteva anunțuri, care au fost distribuite recent pe Facebook, privind comercializarea unor saci sau cutii cu decorațiuni de Crăciun și seturi de vase de gătit. Metro Moldova atenționează că sunt anunțuri false și că toate promoțiile disponibile sunt afișate pe site-ul oficial al companiei sau pe paginile oficiale de pe Facebook și Instagram.

Ce înseamnă phishing?

Aceste oferte false reprezintă atacuri de tip phishing, care au scopul de a fura date confidențiale. Utilizatorii sunt îndemnați să dezvăluie informații personale, cum ar fi parolele și numerele cardurilor bancare. Cea mai comună formă de phishing utilizează tactici cum ar fi hyperlinkurile false pentru a convinge destinatarii să-și partajeze informațiile personale.

De remarcat că printre comentatorii acestor anunțuri false de pe rețelele de socializare sunt oameni care scriu că este vorba despre escrocherii, precum și persoane care spun că mesajele lor critice au fost șterse de către autorii postărilor. Se mai poate observa că numele celor care ar fi „beneficiat” de astfel de „oferte” se repetă în mai multe postări dubioase.

„Oferte” înșelătoare au mai existat

Astfel de mesaje înșelătoare au mai circulat pe rețelele de socializare. Portalul Stopfals.md a scris anterior despre o escrocherie cu utilizarea însemnelor Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”. O pagină de Facebook denumită „Posta Moldovei” anunța că „își eliberează depozitele și vinde colete pierdute până la Anul Nou la prețul de 53 de lei” și că „toate coletele sunt pline cu diverse lucruri și electronice”, cu „livrare în toată țara”. Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” nu a publicat vreodată un astfel de anunț nici pe site-ul său și nici pe pagina sa oficială de Facebook. Escrocii au creat o pagină falsă, cu aceeași denumire și însemnele întreprinderii de stat, inducând în eroare utilizatorii rețelelor sociale. Tot „Poșta Moldovei” avertiza în luna mai a acestui an despre „intensificarea cazurilor de escrocherie efectuate prin intermediul aplicației WhatsApp”. În aceste cazuri, escrocii îndemnau persoanele care au bunuri de vânzare să apeleze la serviciul de curierat al întreprinderii și să completeze un formular pe un link fals cu logoul „Poștei Moldovei”. Sub pretextul plății unui avans, erau solicitate datele cardului bancar. Reprezentanții întreprinderii atenționau atunci că nu cer datele cardurilor bancare ale clienților.

De asemenea, în luna noiembrie a acestui an, au fost distribuite mesaje în care se spunea că Aeroportul Internațional Chișinău „își descarcă depozitul și vinde bagaje pierdute/nerevendicate” și că valizele ar fi „umplute cu diverse lucruri și electronice”. Și în acest caz, reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au spus că este vorba despre o înșelătorie, oamenii fiind sfătuiți să nu acceseze niciun link și să nu ofere date personale.

În luna iunie a acestui an, Stopfals.md a scris despre anunțuri care promiteau valize marca Samsonite la prețul de doar 39 de lei (asta în timp ce o valiză a acestui producător de bagaje premium costă câteva mii de lei). Reprezentații companiei Samsonite International S.A. au declarat atunci că acest anunț publicitar nu le aparține, fiind o escrocherie.

Mai multe detalii despre acest subiect citiți pe www.stopfals.md.

 

Maria Praporșcic, Asociația Presei Independente (API)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.