fbpx
17 C
Chișinău
9 octombrie 2026

Cetățeanul de onoare al Orheiului, Ilan Shor, a rămas fără acte de identitate

- Publicitate -

Agenția de Servicii Publice a anulat buletinul de identiate şi paşaportul lui Ilan Șor, în urma unui control efectuat la sesizarea Procuraturii Anticorupţie.

În urma verificărilor, ASP a constatat că atât buletinul de identitate emis în 2012, cât și pașaportul emis în 2010 au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației fiind întocmite în lipsa acestuia.

S-a stabilit că imaginea facială, datele personale și semnătura olografă a lui Ilan Șor au fost utilizate din resursele informaționale ale Registrului de stat al populației în baza unui act perfectat in 2009, iar actele de identitate au fost înmânate unor persoane terțe, contrar prevederilor legale.

Potrivit prevederilor Regulamentului cu privire la modul de perfectare şi eliberare a actelor de identitate ale Sistemului naţional de paşapoarte, la depunerea cererii pentru eliberarea buletinului de identitate, solicitantul va fi fotografiat în subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor sau misiunilor diplomatice ori oficiilor consulare ale Republicii Moldova. Totodată, potrivit prevederilor Regulamentului, buletinul de identitate se înmânează titularului sau reprezentantului lui legal personal, contra semnătură, în organele competente.

Astfel, actele de identitate menționate, perfectate și eliberate în lipsa solicitantului Ilan Șor, au fost anulate în baza unui ordin semnat de directorul ASP în data de 9 noiembrie 2021.

Ilan Şor şi reprezentanţii formaţiunii al cărei preşedinte este nu au venit cu o reacţie, deocamdată.

Citește mai mult: https://www.publika.md/ilan-sor-a-ramas-fara-buletinul-si-pasaportul-moldovenesc-asp-a-anulat-actele-eliberate-in-lipsa-acestuia_3114306.html#ixzz7BjlnHJ4P
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook

Trebuie citit

Promisiuni încălcate în 1992

Puțini cunosc că în zilele de 24-25 iulie 1992, circa 133 de combatanți ai Detașamentului de Voluntari „Domnitorul Vasile Lupu” de pe platoul Cocieri...

A pierdut Aga? Nu, noi!

Era cazul să treacă pe la Orhei și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut doar câteva vizite scurte pe la sate. E...

A început destructurarea grupării criminale Șor la Orhei

Mai mulți activiști ai fugarului Ilan Șor, din Orhei, implicați în corupția electorală, au fost reținuți în luna septembrie de către organele de drept....

Atac cibernetic asupra „Opiniei libere”

În ajunul alegerilor parlamentare ne-a fost spart contul paginei web al „Opiniei libere”. Am anunțat autoritățile responsabile și posibil că autorul atacului cibernetic va...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.