fbpx
26.2 C
Chișinău
23 iunie 2021

Un tânăr de 24 ani, originar din raionul Orhei, a furat un microbuz

- Publicitate -

Tânăr de 24 de ani reținut de polițiștii din Criuleni, pentru că ar fi răpit un microbuz de marca ,,Mercedes“, din fața unei gospodării din satul Ratuș, raionul Criuleni. Polițiștii au fost sesizați de către proprietarul automobilului în noaptea de 8 mai, după orele 01:40 că din fața porții gospodăriei, i-a fost răpit automobilu

La fața locului polițiștii au stabilit că persoane necunoscute au pătruns în microbuz prin scoaterea geamului de la ușa stângă din față și deteriorând sistemul de pornire au răpit unitatea de transport.
În cadrul măsurilor speciale de investigații al polițiștilor sub conducerea Procuraturii Criuleni, la data de 11 mai suspectul a fost identificat, acesta fiind un tânăr de 24 ani, originar din raionul Orhei.
Bănuitul, în cadrul acțiunilor de urmărire penală și-a recunoscut vinovăția în totalitate, iar unitatea de transport a fost depistată în localitatea Sărata Galbenă, raionul Hîncești.
Suspectul este cercetat penal și a fost reținut pentru 72 de ore.

În privinţa acestuia a fost pornită o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, care prevede închisoare pe un termen de la 3 până la 5 ani.

Trebuie citit

Atenție la căpușe! 7 moldoveni, diagnosticați cu boala Lyme

Începând cu luna ianuarie și până în luna mai 2021 au fost înregistrate 7 cazuri de îmbolnăviri cu Lyme  - considerată cea mai frecventă...

Sinucidere sau accident? O femeie a murit inecata intr-o fantana!

O femeie  din s. Donici, r-l Orhei, a decedat după ce a căzut în fântână din curtea casei. În după amiaza zilei de 18 iunie...

Cine sunt lucrătorii medicali din Orhei care au fost decorați post-mortem

Cinci lucrători medicali din Orhei au fost decorați cu înalta distincție de stat „Ordinul de Onoare”, de către președinta țării Maia Sandu.  Toți acești...

Câți concurenți electorali vor figura în buletinele de vot

La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie vor participa 24 de concurenți electorali. Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) a prezentat lista finală a concurenților...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.