fbpx
13.7 C
Chișinău
9 octombrie 2026

O nouă afacere ilegală de droguri depistată la Orhei

- Publicitate -

O afacere ilegală cu droguri a fost deconspirată de oamenii legii, iar potrivit informațiilor, acțiunea a avut loc datorită implicării ofițerilor Direcției investigații „Centru”  a INI, clor ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul BPDS „Fulger”.

Un băbat de 36 de ani, originar din raionul Orhei, a fost reținut de oamenii legii pentru implicarea sa în realizarea drogurilor de tip marijuana în cantităţi deosebit de mari, pe teritoriul municipiului Chișinău și Orhei.

„Astfel, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, precum și în încăperi auxiliare, inclusiv cele situate pe malul unui lac dintr-o localitate a raionului Orhei, au fost depistate și ridicate 3 borcane de 3 litri, 2 borcane de 1,5 litri, umplute cu droguri de tip marijuană mărunțită și uscată; o cisternă de 50 de litri, 4 sacoșe și o ladă din plastic în care se aflau plante de marijuană uscate, puse la păstrat în pungi; muniții pentru armă, agendă de înscrisuri, telefoane mobile, precum și alte obiecte și instrumente destinate desfășurării activității de circulație ilegală a drogurilor”, se menționează în comunicatul Poliției.

Trebuie citit

Promisiuni încălcate în 1992

Puțini cunosc că în zilele de 24-25 iulie 1992, circa 133 de combatanți ai Detașamentului de Voluntari „Domnitorul Vasile Lupu” de pe platoul Cocieri...

A pierdut Aga? Nu, noi!

Era cazul să treacă pe la Orhei și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut doar câteva vizite scurte pe la sate. E...

A început destructurarea grupării criminale Șor la Orhei

Mai mulți activiști ai fugarului Ilan Șor, din Orhei, implicați în corupția electorală, au fost reținuți în luna septembrie de către organele de drept....

Atac cibernetic asupra „Opiniei libere”

În ajunul alegerilor parlamentare ne-a fost spart contul paginei web al „Opiniei libere”. Am anunțat autoritățile responsabile și posibil că autorul atacului cibernetic va...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.