fbpx
25.2 C
Chișinău
16 septembrie 2021

Acțiune patriotică supravegheată de polițiști

- Publicitate -

Prin anii 90 la orice manifestație patriotică erau prezenți reprezentanții organelor de față. Un kăgăbist de pe atunci, Ochișor, se învrednicise de titlul de cel mai activ participant la adunările Frontului Popular.

Joia trecută la Orhei câțiva unioniști au organizat o acțiune de comemorare a celor 52 de deputați ai Zemstvei orheiene, care la 25 martie 2018 au votat Moțiunea de Unire a Basarabiei cu România. A avut loc o panahidă, luări de cuvânt, depuneri de flori și tot aceasta sub supravegherea unui echipaj de poliție, MAI 5001.

Oamenii legii sunt la datorie, a explicat preotul Sergiu Aga. E pandemie, sunt restricții severe. Din aceste considerente ne-am și organizat într-un număr simbolic, conform deciziei Comisiei Excepționale. Dacă ne întruneam ca în anii precedenți în număr mare, fără doar și poate suportam amenzi usturătoare. Principalul e că Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, România nu e exclusă de pe ordinea de zi.

Pe parcursul ceremoniei, ce a durat aproximativ o jumătate de oră, mai mulți trecători au dorit să se alipească la organizatori, însă au fost rugați să se îndepărteze. Cei de la poliție aveau procesele-verbale pregătite.

Trebuie citit

O Sfântă Cruce cuprinsă în anonimat

Despre înălțarea unei Sfinte Cruci din metal, de circa 16 metri, pe una din înălțimile Brăneștiului am aflat întâmplător și, deoarece e a cincea...

Vezi locaţia şi timpul de activitate a radarelor mobile din toată ţara

Până la sfârşit de septembrie INSP va publica zilnic locaţia şi timpul de activitate a radarelor mobile din toată ţara În calitate de experiment, şoferii...

Cadavrul unui bărbat lovit de mașină, descoperit într-un șanț lîngă satului Cișmea, raionul Orhei

Un bărbat de 61 de ani a fost lovit mortal de un Mercedes Sprinter, iar apoi de un alt microbuz de pe ruta Bălți-Chișinău. Cadavrul...

Precizari în privința celor 6 moldoveni imunizați care au decedat!

În contextul interpretării eronate de către unele surse media a informațiilor privind cazurile în care persoane vaccinate au decedat din cauza complicaţiilor provocate de...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.