Despre o posibilă invazie a trupelor rusești spre Kiev tot mai profund și argumentat vorbesc țările lumii, ce în final, ar putea aduce la un al treilea război mondial. Focul mocnește la frontiere. La granița cu Ucraina au fost concentrate trupele de elită ale Rusiei, dotate cu cel mai modern armament. În orașele din Ucraina sunt organizate detașamente de autoapărare, în care sunt înrolate și femeile. Rusia nu-și ascunde intenția de a forma pe o treime din Ucraina o „Malorusie”, ce va include toate orașele de pe malul Mării Negre și, inclusiv, stânga Nistrului. Armata rusă de ocupație e antrenată în exerciții de război lângă Tiraspol. SUA și țările Europei asigură armata ucraineană cu armament spre a putea rezista agresiunii înarmate rusești. De la tribuna Kremlinului e amenințată și România, pe care Jerinovski ar vedea-o scăldară într-o baltă de sânge. Noi, Moldova, ce facem? Ne pregătim de apărare ori așteptăm armata a 14-a să ne extermine în casele proprii? Desigur că ne rugăm pentru Ucraina. Dar, la sigur, că și pe la Orhei sunt de acei care formează coloana a 5-a Rusiei în R. Moldova. Unul din ei e arhicunoscutul pop Vulpe, care și-a schimbat sutana (satana) și a ajuns sub protecția Moscovei, Episcop de Edineț și Briceni. Este acel care „a alegat” cu „mercedesul” luxos să-l felicite cu realegerea în postura de „glavari” al bandiților transnistreni a rusului Vadim Krasnoselschi. Vulpe alias Nicodim i-a adus și un cadou, ca cetățean de onoare (de scârboșenie) al Orheiului.

Veteranii de război de la Orhei critică vehement apariția lui Vulpe în cuibul ucigașilor a camarazilor de lupte. Tot odată nu înțeleg lingușeala președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, care tot umbla din urma vulpoiului sărutându-i mâna. Nu cumva persistă un scenariu șorist de întâmpinare a forțelor de cotropire ruse pe meleagurile Orheiului?

 

Rușinoasă acțiune, foarte rușinoasă. Și din partea popii și din partea președintelui raionului, care a ferit administrația de o întâlnire cu veteranii de război.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.