Nu v-ați gândit vreodată de ce nordul și sudul republicii, regiunea transnistreană ne fac totdeauna probleme la alegeri? De ce „stânga” e ca la ea acasă aici? Răspunsul e simplu de tot. Formațiunile de dreapta, din start, au exclus lupta politică în aceste teritorii. Mă rog, locuitorii sunt pro-ruși, sunt bine influențați de Moscova și Șor, la ce să mai pierdem timpul cu ei?
Nu, nu trebuie să le lăsăm în izbeliște. Peste tot este și lume deșteaptă, pe care ocupanții ruși, în cei 32 de ani de stăpânire înarmată, n-au dovedit să o umilească definitiv sub procesul de ideologizare putinistă. Despre aceasta ne vorbește și faptul că votul celora, pe care-l considerăm străin intereselor neamului, nu este totdeauna așa cum îl conștientizăm noi. V-ați imaginat înainte de alegeri că chiar din partea transnistreană vom avea, oficial, opțiuni pentru Uniunea Europeană și Maia Sandu, care încă n-are curajul suficient să calce piciorul și pe la Tiraspol. Dar ar trebui odată ce cetățenii de acolo au ușa deschisă spre a participa activ la construcția politică și administrativă a R. Moldova. Pentru a forma o alianță civică solidă trebuie să nu mai marginalizăm locuitorii unor teritorii. Și să reținem că acolo, unde n-ajunge cuvântul nostru, predomină dezinformarea și raiul forțelor șovine. Un exemplu realist sunt și rezultatele votului scrutinului prezidențial pe teritoriul raionului Orhei. Se vede ca în oglindă că acolo, unde nu activează organizații PAS ori alte formațiuni de dreapta, majoritatea alegătorilor au votat kulioacele cu bani și opțiunile celorlalți 10 candidați la președenție. Selectiv, fac o analiză pe satul Tîrzieni, o „fundătură” unde stagnează dezvoltarea social-economică. Tineretul pleacă și cred că nu e departe timpul când se va transforma într-o localitate fantomă. Aici se numără până ce 223 de alegători, din care s-au prezentat la urne doar 106, 75 pentru A. Stoianoglo și doar 31 pentru M. Sandu. Dar de ce s-o voteze mai mulți, dacă nici un reprezentant de la PAS n-a avut interesul ori îndrăzneala să discute cu această mână de oameni, despre Moldova Europeană, combaterea sărăciei și corupției, problemele localității respective.
Nu vă supărați, domnilor guvernanți, prea v-ați acomodat în jilțuri. Pe când șoriștii, socialiștii și alte neamuri de-ale lor foșnesc ca furnicile. Iar noi, la alegeri, ne menținem în stresuri că încă iaca vor veni tancurile rusești.
Ne rugăm lui Dumnezeu că ambele scrutine electorale s-au încheiat cu bine pentru dăinuitorii acestui mult pătimit pământ. Peste un an vom avea iarăși alegeri, Parlamentare. Mai are PAS șanse pentru o nouă guvernare? Conform sondajelor de opinie, cred că nu. Da, vor nimeri în Parlament. Însă neavând majoritatea, își vor desfășura mandatul în opoziție. Se poate ceva de schimbat până atunci spre a menține cursul europenizării în R. Moldova? Sigur că da! Să unificăm forțele de dreapta și să-i scoatem pe oameni de sub propaganda șoro-moscovită.
V. ROMAN