Gruparea Șor de la Orhei luptă cu cadrele didactice și elevii

0
420

De câțiva ani, reprezentanții instituțiilor de învățământ din Orhei marchează solemn sărbătoarea păcii pe continent, Ziua Europei și, de data aceasta, șeful-interimar Direcției Generale Educație Orhei, Silvia Lozinschi, a depus la primărie un demers prin care solicită autorizația de-a permite, la data de 10 mai, organizarea activității extrașcolare „Tradiții și obiceiuri ale popoarelor lumii” în Grădina Publică Orhei. Se mai menționa că vor participa elevi și cadre didactice din toate instituțiile de învățământ din raion (în total 500 persoane), fiind invitați și reprezentanții școlilor din Florești, Ialoveni, Criuleni și Soroca.

Angajații primăriei penalului Șor din Orhei au presupus că se pregătește o grandioasă sărbătoare a Zilei Europei și au respins demersul. „Pe data de 21.03.2025 Consiliul municipal Orhei a aprobat decizia nr.3.1 privind declararea anului 2025 în municipiul Orhei „Anul dedicat aniversării a 80 de ani de la Marea Victorie în cel de-al Doilea Război Mondial”. În conformitate cu decizia pronunțată, a fost elaborat şi planul de acțiuni culturale dedicate evenimentului, inclusiv şi perioada de 9-10 mai 2025. Acest plan de acțiuni prevede desfăşurarea acțiunilor culturale pe tot parcursul anului 2025 cum în Grădina Publică Orhei, atât şi în Parcul Ivanos.

Luând în considerare toate cele de mai sus, Primăria municipiului Orhei nu poate confirma posibilitatea organizării evenimentului solicitat de Direcția Generală Educație a Consiliului Raional Orhei pentru data de 10 mai 2025 nici în Grădina Publică Orhei, nici în Parcul Ivanos.”

Răspunsul a fost pregătit de viceprimarul Anastasia Țurcan, deoarece edilul orașului, Tanea Cociu, era în vizită, după instrucțiuni, la Ilan Șor. Dar nu încape îndoială că Țurcan a scris refuzul din capul ei, fără a lua legătura cu Moscova.

La 10 mai, atât Parcul Ivanos, cât și Grădina Publică erau pustii. Copilașii au desfășurat o frumoasă manifestație cu ocazia Zilei Europei, retrași pe terenul Liceului Teoretic „Ion Luca Caragiale”. De remarcat că președintele raionului Orhei, V. Adașan, PDCM, Alternativa,  n-a făcut nici cât e negru sub unghie ca să ajute elevii și profesorii să nu se înghesuie pe terenul neîncăpător al liceului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.