În electorală, dezbinați de-a culmea

0
316
Colaj OL

Practic, se catifelează buletinul electoral pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Va fi unul cu un număr record de pretendenți la mandatul de deputat și ni se propun oferte electorale de toate gusturile. Mulți candidați independenți, cu nume absolut necunoscut, partide de dreapta, stânga și ce-i nou, s-a majorat numărul formațiunilor unioniste. Stau și cântăresc așa la rece în minte, ce fel de unioniste sunt dacă ele între dânsele nu se pot uni. Cu toate că circa 40% pledează pentru Unirea cu Patria-Mamă – România, dar, la sigur, că majoritatea vor vota nu aspirațiile naționaliste, ci formațiunea de dreapta cu șanse reale de-a accede în viitorul Parlament. După toate sondajele, o singură formațiune politică de dreapta, PAS, are șanse garantate de-a fi prezentă în legislativul statului. Dar deocamdată nu acumulează procentajul obținut de Maia Sandu la prezidențiale. Anume, aceste partiduțe mici, chiar fără structuri organizatorice în teritoriu, dezbină electoratul. Cu câteva săptămâni în urmă, cei din Blocul Unității Naționale au declarat că ei nu rup din voturile PAS-ului. Dar iarăși mă întreb cine îi va vota? Și cui vor reveni voturile lor, neatingând pragul electoral? Puțini cunosc că toate voturile de la cei care nu nimeresc în Parlament, se sumează și se împart la învingători.

Zilele trecute, am mai întâlnit o situație stranie. Fiica unui consilier raional PAS a decis să candideze pe lista Ligii Orașelor și Comunelor. Un partiduț firav, care la prezidențiale, fiind un component al blocului „Împreună” abia a acumulat un procent. Stau și mă întreb, pentru cine îți va da votul consilierul raional? Pentru PAS ori pentru fiica candidată pe listele altui partid?

Dezbinarea unității moldovenilor este una din strategiile principale ale propagandei ruse și a forțelor criminale, care pretind să preia puterea în stat după 28 septembrie. Vă amintiți, dragii noștri cititori, că toate cuceririle spirituale, inclusiv independența față de Rusia, le-am cucerit sub lozinca „Uniți în suflet și-n gând”. În ultimii ani, banul murdar al hoțului Șor ne-a stricat unitatea și omenia. Ne-a făcut să ne situăm pe baricade între frați, vecini, prieteni… Ne mai întâlnim pe la vreo masă și dacă vorbim despre politică, neapărat ne certăm. Iată ce-a făcut banul din unitatea noastră de neam. Râd străinii de noi și chiar ne aplaudă. Conform unui comunicat „Promo-Lex” cei mai aprigi instigatori de ură în actuala campanie electorală sunt Dodon, Furtună, Costiuc… Și toți „latră” după scenariul Moscovei. Și absolut toți concurenții la mandatul de deputat aruncă săgeți otrăvitoare în adresa unui singur partid: PAS.

Ce pot să vă spun, oameni buni? Mai spălați-vă cu apă rece. Se spune că aceasta ajută ca creierul să se pună în mișcare. Cine își dorește să fie vasal al cotropitorilor ruși, n-are decât să le slujească în țara lor.Noi ne dorim doar pace, nu sânge vărsat ca în Ucraina, Deci viața ne mai dă o șansă să ne apărăm demnitatea de neam. Haideți să n-o pierdem la 28 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.