fbpx
30.4 C
Chișinău
17 iulie 2026

Mercedes-uri incendiate la Orhei!

- Publicitate -
Două autoturisme de marca Mercedes, ce aparțin unui localnic din satul Dîșcova, raionul Orhei, au fost cuprinse de flăcări în această noapte după orele 2.00.

Ajunși la fața locului, pompierii, au lichidat incendiul care a distrus practic în totalitate autoturismele.
Din fericire, în urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit.
La moment sunt înaintate câteva versiuni, care sunt supuse investigațiilor și cercetărilor ce se impun în ceea ce privește cauza izbucnirii incendiului.
Organul de urmărire penală în comun cu ofițerii de investigație, continuă acțiunile de administrare a probelor și stabilire a tuturor circumstanțelor cazului sus descris.

Trebuie citit

Promisiuni încălcate în 1992

Puțini cunosc că în zilele de 24-25 iulie 1992, circa 133 de combatanți ai Detașamentului de Voluntari „Domnitorul Vasile Lupu” de pe platoul Cocieri...

A pierdut Aga? Nu, noi!

Era cazul să treacă pe la Orhei și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut doar câteva vizite scurte pe la sate. E...

A început destructurarea grupării criminale Șor la Orhei

Mai mulți activiști ai fugarului Ilan Șor, din Orhei, implicați în corupția electorală, au fost reținuți în luna septembrie de către organele de drept....

Atac cibernetic asupra „Opiniei libere”

În ajunul alegerilor parlamentare ne-a fost spart contul paginei web al „Opiniei libere”. Am anunțat autoritățile responsabile și posibil că autorul atacului cibernetic va...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.