Moldova, mai puțin coruptă în Indicele Percepției Corupției

0
63

În ultimii ani, Republica Moldova a urcat în clasamentul internațional de măsurare a percepției corupției. Astfel, potrivit Indicelui Percepției Corupției (IPC) pentru anul 2023, făcut public recent de Transparency International (TI), țara noastră a înregistrat un scor de 42 de puncte, acumulând în ultimii cinci ani, o creștere de 10 puncte în clasament. Între timp, și cetățenii sunt mai activi la sesizarea actelor de corupție. Datele Centrului Național Anticorupție (CNA) arată că pe parcursul anului trecut s-a majorat numărul sesizărilor înregistrate la Linia Fierbinte a CNA.

 În Indicele Percepției Corupției pentru anul 2023, Republica Moldova se situează pe locul 80 din 180 de ţări monitorizate, față de poziția 91 pe care o ocupa în anul 2022, cu un scor de 39 de puncte. Astfel, în ultimii cinci ani țara noastră a înregistrat o creștere de 10 puncte (2019 – 32 puncte, 2020 – 34, 2021 – 36,  2022 – 39, 2023 – 42 puncte).

Printre „bilele albe” incluse în IPC 2023 sunt adoptarea câtorva legi și documente de politici publice anticorupție, printre care Legea privind accesul la informații de interes public și Programul Național de Integritate și Anticorupție pentru anii 2024-2028. De asemenea, anul trecut a fost aprobată crearea Platformei de dialog și participare civică la procesul decizional al Parlamentului și noile componențe ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

Cetățenii la fel devin mai puțin toleranți la actele de corupție. Astfel, potrivit datelor din Raportul de activitate al Centrului Național Anticorupție pentru anul 2023, la Linia Națională Anticorupție au fost recepționate 2425 de apeluri ale cetățenilor (față de 2410 apeluri în anul 2022).

 

Cetățenii sunt încurajați să dezvăluie acte de corupție la Linia Națională Anticorupție 080055555.  

Prin intermediul liniei telefonice, care este activă 24/24, 7 zile pe săptămână, cetăţenii pot sesiza CNA despre cazurile de corupţie. De asemenea, ei pot sesiza cazurile de corupție și în regim online, îndeplinind acest model de denunț.  

 

 

Bile negre: protagoniștii „furtului miliardului” – nepedepsiți

Totuși, R. Moldova are și restanțe în combaterea corupției. În anul 2023, chiar dacă s-a majorat numărul dosarelor împotriva funcționarilor de rang înalt, rata de condamnare rămâne modestă. În constatările TI se mai menționează că protagoniștii „furtului miliardului” nu-și ispășesc pedeapsa și „nici un leu din banii extrași fraudulos din sectorul bancar așa și n-a fost întors în vistieria statului”.

Expert internațional: „Republica Moldova trebuie să-și consolideze sistemul judiciar”

În opinia lui François Valérian, directorul Transparency International, Republica Moldova are nevoie de determinare în lupta cu fenomenul corupției, dar și să-și fortifice sistemul judiciar. „Lupta împotriva corupției înseamnă lupta pentru societăți mai bune, mai integrate, în care banii publici sunt folosiți în beneficiul cetățenilor, iar resursele publice deservesc întreaga populație. Indicele de percepție a corupției măsoară cât de serioase sunt țările în lupta împotriva corupției în sectorul public. În acest sens, progresul semnificativ al Republicii Moldova, cu o creștere de 3 puncte față de anul 2022 și o creștere de 10 puncte în ultimii 5 ani, este în mod clar legat de diverse legi și decizii politice care au mers în direcția bună. Ca și în multe țări din întreaga lume, următoarea provocare care trebuie abordată este consolidarea sistemului judiciar, astfel încât corupția să fie urmărită și pedepsită mai eficient”, a precizat directorul TI.

IPC reflectă nivelul corupţiei din sectorul public

Clasamentul IPC 2023 cuprinde 180 ţări şi teritorii, indicele fiind calculat în baza a 13 surse externe (cercetări/studii ale unor organizaţii notorii, inclusiv 7 cercetări – pentru Republica Moldova). Acest studiu complex reflectă nivelul corupţiei din sectorul public, perceput de către experţi şi oameni de afaceri, fiind calculat la o scară de la 0 până la 100, unde „0” semnifică corupţie totală, iar „100” – lipsă totală de corupţie.

Țările vecine Republicii Moldova, Ucraina a înregistrat 36 de puncte în IPC 2023, iar România – 46 de puncte.

Pentru al șaselea an consecutiv, în fruntea clasamentului se află Danemarca cu un scor de 90 de puncte, Finlanda  – 87 de puncte și Noua Zeelandă – 85 de puncte. La polul opus al clasamentului sunt Somalia (11), Venezuela (13) și Siria (13).

Liliana Malachi

Asociația Presei Independente (API)

Acest material este elaborat cu suportul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Opiniile exprimate reprezintă opinia autorilor și nu reprezintă neapărat poziția finanțatorilor și a GIZ. Finanțatorii și GIZ nu influențează în nici un fel selectarea subiectului materialului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.