fbpx
31 C
Chișinău
17 august 2026

Pensionari amăgiți în magazinele „Merișor”

- Publicitate -

Mihai Paciu e o personalitate orheiană. Toată viața lui a promovat frumusețile naturii, devenind cel mai cunoscut porumbofil din republică. Colecții de peste 50 de specii rare de porumbei, diplome de gratitudine, chiar medalii la diferite concursuri, expoziții naționale și internaționale.

Recent Mișa Hulubarul, după cum îl cunoaște toată lumea a venit cu o plângere la redacție. La cei peste 70 de ani ai săi e un client al magazinului social din Lupoaica, Orhei. Mă rog, e o unitate comercială atractivă, unde fac cumpărături majoritatea bătrânilor din oraș, cu gândul că vor, procura ceva mai ieftin. Mihai a procurat o pungă cu pește ambalat. Mă rog, la vârsta aceasta e nevoie de Omega-b, substanța vitală pentru organism și care se găsește în pește. Dar când a venit a venit acasă a constatat că punga conține mai multă apă decât pește.

„Am lucrat o viață întreagă la stat, la Coloana auto-2811”. Am transportat milioane de pasageri, iar la urmă m-am ales cu o pensie mizeră. Poate că înghițeam gălușca, dar cineva se îmbogățește pe seama pensionarilor, chiar și pâinea. Parcă-i mai ieftină, dar o strângi în mână, fiind umflată cu fel de fel de chimicale.”

Față de mine Mihai Paciu a dezghețat peștele. Consideră că de vreo 20 de lei a cumpărat doar apă. L-am sfătuit să se plângă lui Șor. A dat a lehamite din mână… Unde să-l caut, în Israel?”

Cu câteva luni în urmă un alt orheian, Nicolae Onofraș, s-a arătat nemulțumit de escrocheriile, care au loc în magazinele „merișor”. Atunci era vorba de mezeluri.

Trebuie citit

Promisiuni încălcate în 1992

Puțini cunosc că în zilele de 24-25 iulie 1992, circa 133 de combatanți ai Detașamentului de Voluntari „Domnitorul Vasile Lupu” de pe platoul Cocieri...

A pierdut Aga? Nu, noi!

Era cazul să treacă pe la Orhei și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut doar câteva vizite scurte pe la sate. E...

A început destructurarea grupării criminale Șor la Orhei

Mai mulți activiști ai fugarului Ilan Șor, din Orhei, implicați în corupția electorală, au fost reținuți în luna septembrie de către organele de drept....

Atac cibernetic asupra „Opiniei libere”

În ajunul alegerilor parlamentare ne-a fost spart contul paginei web al „Opiniei libere”. Am anunțat autoritățile responsabile și posibil că autorul atacului cibernetic va...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.