Publicitate politică
Dictatura ordinii în interesul statului și dictatura responsabilității față de cetățeni sunt doi piloni de bază asupra cărora va insista președintele ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi și care reprezintă singura salvare pentru Republica Moldova. Potrivit lui Renato Usatîi, în cei peste 30 de ani de la independență, oamenii au pierdut încrederea în instituțiile statului. Cetățenii nu mai au la cine să se plângă, să-i asculte și să le facă dreptate. În republica parlamentară sunt mulți la conducere și nimeni de nimic nu răspunde. Iar în republica prezidențială, pentru care insistă Renato Usatîi, un om răspunde de toate.
„Dictatura ordinii în interesul statului – ca să nu avem în țară șeful numărul unu, ci un lider adevărat care să fie preocupat de problemele cetățenilor și să le rezolve. Și dictatura responsabilității în fața cetățenilor – ca fiecare funcționar să răspundă în fața oamenilor. Voi face totul ca orice cetățean din țara noastră să fie auzit. Și ca toată lumea – de la lăcătuș și până la judecători, miniștri și toți ceilalți conducători – să poarte responsabilitate în fața oamenilor! La noi azi nimeni de nimic nu răspunde. Nu văd o altă cale pentru țara noastră”, a declarat Renato Usatîi.
Președintele Partidului Nostru a comparat republica parlamentară actuală cu reparația colectivă a unui apartament. “În final rămânem și fără reparație, și fără apartament”, precizează Renato Usatîi, care cere trecerea la republica prezidențială, în care șeful statului este responsabil de tot ce se întâmplă în țară.
“Un om va răspunde de toate! Nu se va feri de răspundere de fiecare dată când nu-i convine, așa cum o face azi Maia Sandu, cum a făcut Dodon și cum au făcut toți ceilalți”, a declarat Renato Usatîi.