Sacoșe cu bani și rețineri la primăria Orhei

0
104

O funcționară a primăriei Orhei și un curier de bani au fost reținuți în urma unei operațiuni desfășurate de ofițerii de investigație ai Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS, cu implicarea angajaților „Fulger”.

„Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea unei funcționare a primăriei Orheiului și unui curier de bani, după o captură totală de peste 800.000 lei, în seara de vineri.

„Sacoșă neagră cu peste 600.000 lei în plicuri”

Cei doi au vârste de peste 30 de ani. Funcționara și biroul acesteia au fost supuse percheziționării cu sprijinul angajaților „Fulger,” urmare a informațiilor operative potrivit căreia membrii unui partid ar fi urmat să repartizeze sume mari de bani, de proveniență dubioasă. Astfel, în safeul din birou a fost ridicată o sacoșă neagră cu peste 600.000 lei în plicuri (cu a câte 20.000 lei-50.000 lei/plic). Totodată, dintr-unul din dulapurile biroului au fost ridicate și liste cu simpatizanți ai unui actual și ai unui fost partid, precum și înscrisuri de ciornă și telefonul funcționarei, care vor fi supuse cercetărilor.

„Cetățean al Rusiei – curier financiar al unui partid din Moldova”

În seara aceleiași zile, a fost reținut și curierul, care conducerea o mașină de lux, în Strășeni, pe traseul din proximitatea satului Pănășești, care a fost oprită de inspectorii INSP. Din portbagajul mașinii, lângă roata de rezervă, oamenii legii au ridicat o altă sacoșă neagră, care conținea peste 180.000 lei și 200 euro în plicuri. De asemenea, oamenii legii au ridicat din mașină un calculator portabil, un telefon mobil, cartele bancare și pașaportul emis de autoritățile din Rusia al bărbatului originar din autonomia Găgăuză, domiciliat în Chișinău.

Urmare a reținerii acestora și cercetării probelor acumulate, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să solicite aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile, în privința ambilor învinuiți de implicare în activitate criminală organizată.

Investigațiile continuă, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, menționează oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.