Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare pe numele fostului deputat PDM, actualmente conisilier al Partidului Șor, Sergiu Sîrbu. ANI a anunțat că astăzi, 1 decembrie, a încheiat procedura de control a averii pe numele acestuia.În cadrul controlului, inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 1,9 milioane de lei și deținerea nejustificată în acestei sume. Diferența substanțială a fost stabilită pentru anii 2016-2019, pe durata exercutării funcției de demnitate publică, fiind identificată în conturile bancare deținute în instituțiile financiare din țară, care au fost depuși sub formă de numerar.
„Suplimentar, după examinarea declarațiilor de avere și interese personale depuse în perioada 2016-2019, Sergiu Sîrbu a introdus mai multe date incomplete și eronate. De exemplu, Sergiu Sîrbu nu a declarat venituri în mărime totală de peste 1 milion lei, a inclus date eronate despre veniturile obținute sub formă de donații în anul 2018, în mărime de peste 196.000 de lei și, respectiv în anul 2019, în sumă de 20.000 de euro. La fel, a completat eronat cu informații despre numerarul deținut sub formă de împrumut acordat unei persoane fizice în sumă de 38 de mii de dolari americani și 650.000 de lei. Pentru anul 2018 sunt prezente date eronate despre numerarul deținut sub formă de economii în sume de 200 de mii de lei și 6000 de euro, iar în 2019, aceeași eroare se regăsește despre numerarul în economii cu suma de 200 .000 lei și, respectiv, 20.000 de euro”, au precizat reprezentanții ANI.
În explicațiile oferite inspectorului de integritate, Sergiu Sîrbu a invocat că sursa de proveniență a banilor sunt din veniturile legale ale familiei, indemnizații, diurne de deplasare, dar și din donațiile obținute la evenimente de familie sau alte ajutoare. Fostul deputat PDM a menționat că pentru aceste donații nu a perfectat acte juridice civile în formă scrisă acesta a menționat că „această stare de lucruri nu afectează valabilitatea contractului de donație, de vreme ce bunul donat a fost predat donatorului”. Inspectorul de integritate a acceptat doar o parte din argumentele fostului deputat, pe care le-a probat prin acte justificative.
În actul de constatare, inspectorul de integritate a dispus confiscarea averii nejustificate în sumă de 1,9 milioane de lei în folosul statului.
„Acesta fapt va fi posibil în cazul în care averea acestuia a fost constatată, în totalitate sau în parte, ca fiind nejustificată printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Între timp, inspectorul de integritate a remis denunțuri către Procuratura Generală și Serviciul Fiscal de Stat. Procuratura a fost sesizată pe aspectele penale ce vizează falsul în declarații, îmbogățire ilicită, spălarea banilor și utilizarea contrar destinației a mijloacelor de împrumut. Către Serviciul Fiscal de Stat, ANI a solicitat inițierea unei anchete fiscale pe numele fratelui fostului deputat”, a explicat ANI.
Sergiu Sîrbu nu a întârziat să comenteze şi a venit cu o reacţie în acest sens.
“Stimați prieteni,
În legătură cu actul de constatare al ANI, menționat în comunicatul făcut astăzi public, vin cu următoarele concretizări importante.
Deocamdată, nu am primit, oficial, acest document ca să-l examinez în detaliu, dar, din start, constat absurditatea concluziilor și cifrelor menționate, deoarece acestea nu corespund realității.
Înțeleg că ANI a însumat cifrele din rulajul de pe conturile bancare, timp de mai mulți ani, prezentând-o drept avere nejustificată.
Această abordare este departe de realitate, iar legea a fost interpretată greșit.
Cifrele menționate sunt, de fapt, rulajul de pe mai multe conturi ale familiei, care erau destinate administrării a patru credite bancare, în ultimii 5-6 ani.
Am prezentat la ANI toate datele, probele și actele justificative, care confirmă legalitatea tuturor veniturilor și tranzacțiilor.
Regret că autoritatea a respins, nejustificat, toate probele prezentate, dar, probabil, noutățile de senzație care vor apărea în urma viitoarelor acțiuni, cu mascați, Procuratură etc. sunt mai presus decât adevărul.
Cu siguranță, acest act va fi contestat în judecată și pe toate căile legale, voi demonstra absurditatea acuzațiilor aduse, atât în instanțele naționale, cât și cele internaționale.
P. S. Stranie coincidență că acest act și comunicat apare anume astăzi, în această perioadă electorală fierbinte. Să fie asta o comandă”. politică