fbpx
31 C
Chișinău
17 august 2026

Lista medicamentelor compensate a fost extinsă!

- Publicitate -

Astfel pentru pacienții cu osteoporoză, risc cardiovascular și risc cardiovascular înalt, hipertensiv, maladii respiratorii la copii, lista medicamentelor compensate a fost completată cu doze și forme noi de medicamente, strict necesare pentru tratarea maladiilor respective.

Menționăm că medicamentele compensate sunt preparatele achitate parţial sau integral de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM).

Acestea sunt prescrise în tratamentul de durată în condiţii de ambulator, precum şi în tratamentul episodic efectuat în staţionare de zi, cabinete de proceduri, la domiciliu.

De medicamente compensate beneficiază:
  • copiii de până la 18 ani;
  • gravidele (pentru profilaxia şi tratamentul anemiilor, profilaxia malformaţiilor);
  • persoanele cu boli acute şi cronice, precum: diabet zaharat şi complicaţiile lui, anemie, astm bronşic, boli cardiovasculare, oftalmologice, respiratorii, psihice şi neurologice, endocrine, ale sistemului digestiv, ale aparatului urinar, boli rare ca epidermoliza buloasă, scleroza multiplă, mucoviscidoza, miastenia gravis, boli de sistem şi autoimune, depresia, boala Alzheimer.
    Paşii necesari pentru a beneficia de medicamente compensate:
    1. Să fii înscris/ă la un medic de familie.
    2. Să fii asigurat/ă medical.
    3. Pe o reţetă este scrisă denumirea comună internaţională a unui singur medicament.
    4. Prezintă în farmacie reţeta şi buletinul de identitate sau certificatul de naştere ori formularul 09.
    5. La prezentarea rețetei, farmacistul va propune în mod obligatoriu medicamentul oferit gratuit. Dacă refuzi preparatul  respectiv, vei fi informat despre medicamente disponibile, compensate parțial.
    6. La farmacie, cu reţeta prescrisă de medic, ai posibilitatea să alegi medicamentul din lista de preparate care au aceeaşi substanţă activă, dar preţuri diferite.
    7. Farmacistul îţi va restitui un exemplar de reţetă. Alt exemplar este transmis de farmacist către CNAM, iar cel de-al treilea rămâne la medicul care prescrie reţeta.
    8. Reţeta pentru medicamente compensate este valabilă în toate farmaciile contractate de CNAM pe întreg teritoriul ţării.

    În prezent lista medicamentelor compensate poate fi găsită:

    • la medicul de familie;
    • în farmacii;
    • pe site-ul cnam.md.

Vedeţi aici:

–  lista Denumirilor Comune Internaționale Compensate;
     –  lista Denumirilor Comerciale Compensate.

Trebuie citit

Promisiuni încălcate în 1992

Puțini cunosc că în zilele de 24-25 iulie 1992, circa 133 de combatanți ai Detașamentului de Voluntari „Domnitorul Vasile Lupu” de pe platoul Cocieri...

A pierdut Aga? Nu, noi!

Era cazul să treacă pe la Orhei și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut doar câteva vizite scurte pe la sate. E...

A început destructurarea grupării criminale Șor la Orhei

Mai mulți activiști ai fugarului Ilan Șor, din Orhei, implicați în corupția electorală, au fost reținuți în luna septembrie de către organele de drept....

Atac cibernetic asupra „Opiniei libere”

În ajunul alegerilor parlamentare ne-a fost spart contul paginei web al „Opiniei libere”. Am anunțat autoritățile responsabile și posibil că autorul atacului cibernetic va...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.