fbpx
11.6 C
Chișinău
18 aprilie 2025

O gafă a unui fost Consiliu al comunei Chiperceni, va costa statul peste 7000Euro

- Publicitate -

Despăgubiri de peste 7.000 de euro pentru o familie care s-a plâns la CEDO după ce un vecin le-a luat un hectar de pământ cu ajutorul consiliului local.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Canțer v. Republica Moldova. Potrivit circumstanțelor cauzei, în cadrul reformei funciare, reclamanții au obținut titluri de proprietate provizorii asupra a 2,82 ha teren arabil, exploatat de către aceștia începând cu anul 1996. La o dată nespecificată, un vecin de-al reclamanților a ocupat aproximativ un hectar din terenul lor din cauza unei erori a Consiliului local Chiperceni. Reclamanții au inițiat proceduri judiciare împotriva Consiliului local și a vecinului lor, solicitând, inter alia, anularea deciziei eronate și acordarea despăgubirii pentru prejudiciul material 28.552 lei și moral 15.000 lei, precum și pentru costuri și cheltuieli 1.388 lei.

Prin hotărârea sa Judecătoria Orhei a admis cererile reclamanților, a anulat decizia Consiliului local, a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, acordându-le reclamanților despăgubirile solicitate, cu excepția celor pentru prejudiciul moral, conform portalului bizlaw.md.

Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea și a adoptat o nouă hotărâre prin care a respins acțiunile reclamanților ca nefondate. Reclamanții au declarat recurs, majorându-și, corespunzător, pretențiile pentru prejudiciul material și pentru costuri și cheltuieli.

Prin decizia sa irevocabilă Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamanților, a anulat decizia și a pronunțat o nouă hotărâre. Instanța a anulat decizia Consiliului local și a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu. În același timp, instanța a respins pretențiile reclamanților pentru prejudiciul material, nefiind de acord cu metoda de calcul a acestora. De asemenea, ea a respins și pretențiile reclamanților pentru prejudiciul moral, notând că recunoașterea în sine a dreptului de proprietate constituia o satisfacție echitabilă și suficientă.

În faţa Curţii, reclamanții s-au plâns în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând imposibilitatea de a-și folosi terenul și survenirea de pierderi materiale, din cauza deciziei autorităților locale.

Curtea a reiterat că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-i anula calitatea de victimă, decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod expres sau în substanță, încălcarea Convenției și apoi i-au acordat despăgubiri.

Curtea nu a considerat necesar să reexamineze fondul acestei plângeri, notând că, prin decizia sa Curtea Supremă de Justiție constatase deja ilegalitatea deciziei Consiliului local prin ingerința nejustificată în dreptul de proprietate al reclamanților. Cu toate acestea, ea a constatat că reclamanții nu și-au pierdut calitatea de victimă, deoarece Curtea Supremă nu le-a acordat vreo despăgubire pentru prejudiciul provocat de către autoritățile locale.

În consecință, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și le-a acordat reclamanților 2.235 de euro pentru prejudiciul material, 3.000 de euro pentru prejudiciul moral și 1.129 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.

Trebuie citit

Noi escrocherii online: Promisiuni de câștiguri generoase și oferte de recuperare a banilor… furați de alți escroci

În 2025, pe rețelele sociale continuă să apară numeroase escrocherii. Autorii acestora le propun utilizatorilor câștiguri din investiții și diverse tranzacții, dar vin și cu oferte...

Drumul Tabăra-Vatici a devenit durere sufletească

https://www.youtube.com/watch?v=XRoXnjUya2Q&t=1226s Locuitorii satului Tabăra din raionul Orhei, se plâng, de ani buni, pe starea dezastruoasă a drumului ce leagă satul Tabăra de comuna Vatici, fiind...

Tinerii din Orhei promovează integritatea și dreptatea în comunitate cu ajutorul Cooperării Germane pentru Dezvoltare

https://www.youtube.com/watch?v=TQ10zqm6TYk În contextul Zilei Internaționale Anticorupție și Zilei Drepturilor Omului, mai mulți tineri din Orhei au organizat un flashmob pentru a promova integritatea și responsabilitatea...

Cum și de ce sunt alese anumite subiecte pentru răspândirea unui fals

Informații despre diverse boli, sperietori, frici și invenții. Autorii de falsuri le răspândesc în mod intenționat pentru a induce în eroare publicul și pentru...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.