fbpx
30.4 C
Chișinău
17 iulie 2026

Omor cu cruzime la Orhei

- Publicitate -

Un bărbat din Căușeni l-ar fi ucis pe propritarul casei care l-a găzduit. Victima este originară din Orhei, iar suspectul de 59 de ani ar fi fost adăpostit de bărbat timp de două luni, relateaza Inspectoratul de Poliție Orhei

Poliția a fost alertată de vecina victimei. Ea a descoperit corupul neînsuflețit al bărbatului de 52 de ani.

Suspectul și victima ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, iar, la un moment dat, între ei s-ar fi iscat un conflict, care a degenerat în bătaie.

Specialiștii au stabilit că acesta ar fi decedat din cauza loviturilor în regiunea capului și a corpului.

Bănuitul a fost anterior judecat pentru „vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății care a provocat decesul victimei”, iar la sfârșitul anului 2021 a fost eliberat din închisoare.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. El până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

În continuare polițiștii din Orhei efectuează acțiuni de urmărire penală și măsuri de investigații în scopul administrării probelor, dar și pentru a stabili cu exactitate circumstanțele cazului.

Trebuie citit

Promisiuni încălcate în 1992

Puțini cunosc că în zilele de 24-25 iulie 1992, circa 133 de combatanți ai Detașamentului de Voluntari „Domnitorul Vasile Lupu” de pe platoul Cocieri...

A pierdut Aga? Nu, noi!

Era cazul să treacă pe la Orhei și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a avut doar câteva vizite scurte pe la sate. E...

A început destructurarea grupării criminale Șor la Orhei

Mai mulți activiști ai fugarului Ilan Șor, din Orhei, implicați în corupția electorală, au fost reținuți în luna septembrie de către organele de drept....

Atac cibernetic asupra „Opiniei libere”

În ajunul alegerilor parlamentare ne-a fost spart contul paginei web al „Opiniei libere”. Am anunțat autoritățile responsabile și posibil că autorul atacului cibernetic va...

Cele mai recente știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.